Descriere
Produsul are câteva stadii distincte de acţiune, după cum urmează:
- după 1–3 zile de la aplicare, plantele susceptibile îşi opresc creşterea;
- după 7–14 zile, cloroza ţesuturilor devine evidentă;
- după 10–30 de zile de la data tratamentului, ţesuturile clorotice devin necrotice şi buruienile mor.
Foarte importantă este perioada de aplicare, care depinde, în primul rând, de stadiul de dezvoltare a buruienilor. Controlul maxim se obţine când buruienile au 2–3 frunze până la sfârşit de înfrăţire.
Doza este de 0, 9-1, 1 l/ha, iar cantitatea de apă necesară preparării soluţiei pentru stropit este de 200–300 l/ha.
Asiguraţi-vă ca minimum 4 ore de la efectuarea tratamentului nu există condiţii de precipitaţii.
În condiţii nefavorabile, cum ar fi seceta, arşiţa, intervale răcoroase cu temperaturi scăzute sub media perioadei sau stadiul avansat de dezvoltare al buruienilor, se recomandă să se aplice produsul combinat cu un adjuvant potrivit.
FOXTROT 69 EW este compatibil cu majoritatea produselor de protecţia plantelor utilizate în practică.
Este recomandat un test de compatibilitate înainte de a fi utilizat în amestecuri.
|
CULTURA |
ORGANISM ŢINTĂ |
DOZA |
|---|---|---|
|
Grâu |
Buruieni monocotiledonate anuale: Alopecurus myosuroides (Coada vulpii), Panicum miliaceum (Mei), Apera spica-venti (Iarba vântului), Phalaris arundinacea (Iarba albă), Avena spp. (Odos), Poa trivialis (Suvar de munte), Digitaria sanguinalis (Meişor), Setaria spp. (Mohor), Echinochloa crus-galli (Iarba bărboasă), Snowdonia polystacha (Iarba de Sudan), Eleusine indica (Iarba gâştii), Sorghum halepense (Costrei). |
0, 9-1, 1 l/ha – postemergent |
Informații suplimentare
Informații suplimentare
| Gramaj | 100 ml, 500 ml, 1 l |
|---|
Livrare
Promotii
Clasificare și securitate
P102: A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
P261: Evitați să inspirați pulberi/fum/gaz/particule lichide pulverizate/vapori/spray.
P270: A nu mânca, bea sau fuma în timpul utilizării produsului.
P273: Evitați dispersarea în mediu.
P280: Purtaţi mănuşi de protecţie/îmbrăcăminte de protecţie/echipament de protecţie a ochilor/echipament de protecţie a feţei.
P301 + P312: ÎN CAZ DE ÎNGHIȚIRE: sunați la un CENTRU DE INFORMARE TOXICOLOGICĂ sau un medic, dacă nu vă simțiți bine.
P330: Clătiți gura.
P333 + P313: În caz de iritare a pielii sau de erupție cutanată: consultați medicul.
P391: Colectaţi scurgerile de produs.
P501: Aruncaţi conţinutul/recipientul la o unitate autorizată pentru colectarea deşeurilor.
În timpul lucrului se poartă obligatoriu echipament de protecţie, nu se bea nu se mănâncă şi nu se fumează. După terminarea lucrului se spală bine mâinile şi faţa cu multă apă şi săpun fără a se freca.
Produse similare
-
Reduceri!

Erbicid Astral 40 SC
0 out of 5Pret de la: 60,00 lei -
Reduceri!

Erbicid Radial
0 out of 5Pret de la: 45,00 lei -

Erbicid Premiant
0 out of 5Pret de la: 13,00 lei -

Erbicid MUSTANG
0 out of 5Pret de la: 19,00 lei -
Reduceri!

Erbicid Total Glifotim
0 out of 5Pret de la:15,00 lei10,00 lei -

Erbicid Titus 25 DF
0 out of 5Pret de la: 170,00 lei
